Era odată demult, cândva foarte demult, pe când oamenii erau mai simpli, dar mai puri la suflet, o grădină tare deosebită, pe numele ei GRĂDINA DRAGOSTEI! 

”Ce-nseamnă asta?” mă vei întreba. Înseamnă că în această grădină atât de deosebită locuiau doar cei cu inima curată și plină de iubire. Totul era un cântec acolo, soarele strălucea, apa curgea lin și chiar până și animalele trăiau într-o armonie perfectă.

Nicio așchie de ură, invidie, răutate, prefăcătorie, minciună, lăcomie nu întâlneai acolo.

Mă vei întreba, ”cum, cum e posibil așa ceva?”

Și-ți voi răspunde îndată ... grădina era fermecată! Avea un gard verde, foarte, foarte înalt și o ușă din flori de iasomie.

”Bine, bine” vei zice, ”dar unde e magia?”

Ușa era magică, era vizibilă doar pentru cei cu inima pură, pentru toți ceilalți era doar un gard înalt de netrecut și unii se întrebau adesea ce-o fi oare dincolo.

Cei mai mulți însă nu erau nici măcar curioși, atât erau de prinși în ghiarele urii sau a invidiei sau a prefăcătoriei sau a minciunii sau a lăcomiei, încât n-aveau cale de scăpare. Toți aceștia trăiau astfel, în marea grădină a deznădejdii.

Într-o zi însă, un fluture cu o culoare de smarald, dar care avea un mic punct negru pe aripa stângă, pe care l-a căpătat într-un moment de mare necăjeală pe fratele său, care avea și dungi și tare și-ar fi dorit și el să arate la fel, tot zburând de-a roata, în jurul grădinii fermecate, a zărit pentru o clipă ușa din flori de iasomie. Dar totul a durat câteva secunde, cât ai clipi din ochi, de nici nu mai știa bietul fluture dacă e ceva real sau doar o porcărie din capul său. 

Imaginea însă nu-i dădea pace, așa că o zi întreagă a zburat din frunză-n frunză în speranța că va găsi ușa.

Ușa nu i s-a mai arătat, în schimb pe când era aproape gata să renunțe dă peste o tăbliță, pe jumătate acoperită și foarte prăfuită. Face repede vânt cu aripile lui să se ducă stratul gros de praf și citește: ”Curățește-ți inima, pune în ea doar iubire și-ți vei găsi calea!”

În primul moment se gândi ”eu sunt  curat, sunt perfect, doar lucruri bune fac, nu sunt ca fratele meu care ...” apoi se opri brusc, îl trecu un fior pe șira spinării și-și zise: ”ah toată viața i-am purtat pică pentru nenorocitele de dungi.”

Zbură îndată și-n mare grabă spre casa fratelui său, își ceru scuze de cum îl văzu în prag și-i dădu o îmbrățișare puternică de fluture.

În acel moment punctul negru de pe aripa lui stângă dispăru, iar în minte-i apăru instant imaginea clară a unei uși din flori de iasomie.

Se-ntoarse într-o și mai mare viteză spre locul cu pricina și zări din depărtare ușa fermecată pe care scria cu litere din aur: GRĂDINA DRAGOSTEI!

Tu din care grădină faci parte?

august 2021, Ameli Gold