Rugă

Din călimara gândurilor mele

Aștern acum la ceas de seară

Pe-o foaie verde de hârtie 

O rugă aprinsă 'nlăcrimată.

 

Îți cer Doamne, înțelepciune

Să am putere de la Tine

Prin tot ce dreg de-a lungul zilei

Să te glorific doar pe Tine.

 

Să fac totul ca pentru Tine

Cu dragoste și dăruire

Și-n cele mai mărunte lucruri 

Să-ți fiu credincioasă Ție.

 

Din zori de zi și până-n seară

Să fiu o lumânare aprinsă

Ce arde tăcut în iubire

Și va ajunge-odată-n veșnicie.   

                                                                                                  Ianuarie 2020