Povestea cu Rut

Rut era o fată moabită, care s-a măritat cu un bărbat evreu, emigrant în țara Moabului.

După aproape 10 ani de la nuntă rămâne văduvă și o chestiune foarte neobișnuită, ea face un jurământ soacrei ei,  Naomi: ”Nu sta de mine să te las, și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău, va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine de cât moartea!”

La nunțile noastre acest text se preia foarte des ca jurământ al mirilor unul față de celălalt. E foarte frumos, se potrivește, dar cred că se pierde din vedere un lucru esențial. Când te căsătorești îl iei pe celălalt la pachet cu familia lui. Așa e normal, el ca să poată funcționa bine în relația cu tine, are în continuare nevoie de comfortul lui pe care îl primește din locul în care a crescut. Valabil și vice versa.

Mă uimește caracterul lui Rut, care face un lucru extraordinar pentru soacra ei, putea foarte bine și avea toată justificarea din lume să rămână în țara ei, în familia ei de proveniență. Ea se gândește în schimb la Naomi, care nu mai era, cel mai probabil, capabilă să muncească și decide astfel să o urmeze în Israel și să o îngrijească.

Însă, Cel care vede toate lucrurile, o va răsplăti extraordinar. 

Boaz, cel care îi devine soț mai târziu, când află ce a făcut ea pentru Naomi îi zice: ”Domnul să-ți răsplătească ce ai făcut și plata să-ți fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești!”

Știți că Boaz și Rut sunt străbunicii lui David?

Rămâi credincioasă lui Dumnezeu chiar și atunci când circumstanțele vieții sunt neprielnice ”și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”