Cu toții ne-am prins că viața nu e perfectă. Eu una, puțin mai târziu :) Îmi amintesc și acum că pe când eram la școala duminicală, aveam undeva în jurul vârstei de 10 ani, iar una dintre învățătoarele noastre era verișoara mea și la concursuri o acuzam că nu e corectă, ori de câte ori mi se părea că n-ar fi jurizat bine. Iar ea îmi răspundea la fel de fiecare dată: ”să știi că viața nu e corectă.”

Din păcate, câțiva ani mai târziu m-am lovit de această realitate. Slavă Domnului că nu am fost neîndreptățită într-un mare fel, dar ar fi câteva episoade din viața mea care s-ar încadra cu brio aici.

În general, aceste nedreptăți vin spre noi din exterior și sunt prea puține lucruri sau poate chiar nici unul pe care am putea să le facem ca să evităm aceste momente. Însă cert este faptul că, atitudinea pe care o avem în astfel de circumstanțe, ne  aparține în totalitate. Iar în funcție de răspunsul nostru, fie diminuăm situația, fie o amplificăm mai mult decât este necesar.

Bineînțeles că nu mă refer aici la nedreptăți majore, ci fac referire la acele mici lucruri de peste zi, care au potențialul de a ne da peste cap întreaga zi.

De exemplu: suntem la cumpărături, așteptăm să achităm, iar cineva se bagă în fața noastră. Avem 2 opțiuni, fie ripostăm, ne crește tensiunea arterială și găsim în gând n motive pentru care ne grăbim și nu mai avem 5 minute în plus, fie alegem să zâmbim și ne gândim că omul o fi foarte grăbit și nu se întâmplă absolut nimic să mai avem puțină răbdare.

Interesant e că dacă alegem a doua variantă, avem un sentiment de satisfacție și chiar și un astfel de gest banal ne aduce împlinire sufletească.

Sunt două lucruri pe care nu vreau să le uit atunci când am impresia că totul e pe dos:

* întotdeauna, dar întotdeauna ai cel puțin un motiv pentru care  să fi mulțumitor!

* amintește-ți mereu de ceea ce e cu adevărat valoros!