Prima carte pe care am terminat-o de citit vara asta, dintre cele patru începute, este cartea asta “Căsnicia fericită”.

Am găsit-o din întâmplare în bibliotecă și m-am mirat să constat că o am din 2010, un an dinainte de nunta noastră și se pare că am citit o parte din ea, dacă nu pe toată, deoarece unele pasaje sunt subliniate. Dar cu firea mea uitucă bineînțeles că nu mai aveam niciun habar despre ce e vorba. Nu face nimic, acum după aproape opt ani de căsnicie altfel am adulmecat-o.

Mi-a plăcut mult, cred că este cea mai realistă carte pe care am citit-o până acum despre căsătorie.

Dintre pasajele preferate:

“ Să te angajezi fără garanții, să te dăruiești fără condiții, aceasta e iubirea!”

“Să respecți înseamnă să nu pretinzi de la celălalt să aibă un anumit tip de personalitate, nici să nu-i ceri să se adapteze cu orice preț la felul tău de a fi.”

“Drepturile sacre și inalienabile ale fiecăruia dintre soți:

Dreptul de a exprima cu sinceritate ceea ce simte sau gândește, și, în consecință, dreptul de a spune adevărul gol goluț.

Dreptul de a fi crezut și de a i se acorda încredere atât în privința spuselor, cât și a faptelor sale.

Dreptul de a fi ascultat și înțeles atunci când, pe parcursul vieții conjugale, se confruntă cu situații neprevăzute.

Dreptul de a-și face cunoscute, liber și fără inhibiții, necesitățile și dorințele, și dreptul ca acestea sa fie tratate cu seriozitate și responsabilitate.

Dreptul de a-și recunoaște, fără a trebui să se umilească, slăbiciunile și defectele de personalitate, știind că nu riscă să fie luat în râs.

Dreptul de a fi iertat.

Dreptul de a se maturiza în ritmul său, ritm care, în unele cazuri, poate fi diferit de cel al celuilalt.

Dreptul de a iubi așa cum este, în singularitatea sa, cu tonul său, în felul său, cu caracteristicile sale, cu structura fizică și sexuală care îi sunt proprii ...”

Mi-am făcut lucrarea de licență pe tema starea civilă și mă gândeam acum în timp ce scriam pasajul de mai sus că parcă ar fi un paragraf din dreptul civil, ce bine ar fi să fie ... de-ar fi întipărit în sufletele partenerilor cu siguranță rata divorțurilor n-ar mai fi atât de mare...

“Semnul inconfundabil după care recunoaștem iubirea nu este pasiunea arzătoare, ci devotamentul care se manifestă în micile detalii de zi cu zi.”

“Cine sărbătorește, își amintește. Cine își amintește, retrăiește. Și așa, flacăra iubirii se înalță și mai sus.”

“Comunicarea presupune să împărtășești sentimente și vise, să deschizi fără teamă zonele profunde ale ființei tale, să dialoghezi de la inimă la inimă, să deschizi ușile fără teamă și cu deplină libertate.”

“Incapacitatea de a te autocritica este semnul inconfundabil al egoismului pur, adică situația unei persoane care trăiește exclusiv în sine și pentru sine.”

“Dacă nu trecem de la iubirea idilică la iubirea care se jertfește, căsnicia va eșua. Pentru a ierta o jignire, trebuie să mor față de instinctul meu de răzbunare.”

“Numai Isus Cristos poate să intre în intimitatea inimii și să aducă o satisfacție atât de imensă încât să compenseze faptul că trebuie să murim ca să iubim.

Numai strâns uniți cu un Isus Cristos viu și vibrant, folosindu-ne de toate energiile noastre de adeziune și coeziune, numai așa vom putea strânge din dinți, înghiți în sec și răspunde țipetelor cu tăcerea, și furiei cu seninătatea.

Numai Isus poate pune bucurie și mulțumire în inima unui soț atunci când acesta decide să-și controleze nervii, să-și reprime izbucnirile, să-și frâneze instinctele și să evite represaliile.

Numai Isus poate să inverseze legile inimii, punând iertarea acolo unde instinctul striga răzbunare, punând blândețe acolo unde inima cerea violență, punând dulceață acolo unde mustea amărăciunea, punând iubire acolo unde domnea egoismul.

Aceasta este revoluția săvârșită asupra vechilor legi ale inimii omenești. Secretul fundamental al unei căsnicii fericite și îndelungate constă în a impune convingerile de credință deasupra reacțiilor spontane, prin intimitatea cu Isus.

Numai Isus poate coborî în adâncurile unde locuiesc fiii egoismului, mai întâi ca să-i controleze, și apoi ca să-i transforme în energii favorabile.

Numai Isus poate mântui impulsurile sălbatice care se ridică din abisul instinctelor, cu condiția ca Domnul să fie viu, ca persoană, în conștiința mea.”