Nu-i așa că ne este foarte la îndemână să le dăm indicații copiilor, soțului, celor din familia extinsă, prietenilor ce să facă și ce nu, cum să se poarte și cum să nu se poarte.
Nu mai zic, când vine vorba de cunoștințe, de persoane cu care nu avem o legătură emoțională prea puternică, suntem experți în a da sfaturi!
Dar, când vine vorba de noi înșine se schimbă total paradigma, ne găsim scuze, băgăm sub preș acțiunile de care ne este rușine și sperăm să nu care cumva să fii observat cineva acțiunea respectivă.
Am sesizat că acesta este tiparul comportamental cel mai des întâlnit, într-o măsură mai mare sau mai mică. Mă regăsesc și eu în astfel de situații destul de des, mai ales în raport cu copiii, unde ne simțim total îndreptățiți să acționăm astfel.
Vreau însă, să mă provoc ca tot ceea ce le cer lor să facă și să fie, să fac eu mai întâi și să fiu eu mai întâi!
Am să exemplific puțin. Să comparăm împreună o zi, în care le atragem mereu atenția copiilor că tehnologia, că uitatul la tv nu le face bine, dar noi suntem mai tot timpul cu telefonul în mână, deconectați aproape complet de la nevoile lor și uneori chiar de la nevoile noastre. Cu o zi, în care nici măcar nu le amintim de tehnologie, doar ne prioritizăm de dimineață bună timpul și îl petrecem cu ei, suntem atenți la nevoile lor, ne facem treaba prin casă cu voie bună și uneori îi implicăm și pe ei în activități potrivite vârstei lor.
Oare ce vom observa?? O MARE DIFERENȚĂ!!
Dacă la sfârșitul primului scenariu expus, suntem și noi și copiii frustrați și debusolați, cu munca neterminată și cu o atmosferă tensionată între noi, la sfârșitul celui de al doilea scenariu, vom experimenta exact opusul, voie bună și o zi productivă și chiar de nu vom fi făcut tot ce ar fi fost pe listă, cu siguranță vom fi făcut suficient.
Fă posibilul și te vei trezi făcând imposibilul!