Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, atunci când i-am cerut să-mi dea o familie, care să fie un colț de rai.
Acum, la 9 ani distanță de la nunta noastră, sunt atât de recunoscătoare pentru această călătorie a vieții, pe care am onoarea să o parcurg alături de iubitul inimii mele.
Îți mulțumesc, ție, dragul meu, pentru 9 ani în care nu ne-am adresat cuvinte jignitoare, unul altuia, nici măcar o singură dată.
Îți mulțumesc pentru un cămin liniștit și armonios. În special acum, că avem copii, sunt atât de fericită să îi creștem într-un astfel de climat.
Îți mulțumesc că ții cont, întotdeauna, de părerea mea.
Îți mulțumesc că mă faci să mă simt frumoasă.
Îți mulțumesc că ești un tată extraordinar pentru copiii noștri ...
iar, acolo unde noi nu suntem suficienți, ne bazăm pe Dumnezeu, fără de Care, nimic din tot ce trăim atât de frumos, nu ar fi posibil!