Amalia merge la grădiniță

Au trecut 3 săptămâni de când a început Amalia grădinița. Acum pot să scriu detașat despre asta pentru că acomodarea s-a terminat, merge cu drag la grădiniță, în momentul în care se vede acolo abia așteaptă să se joace, să participe la activități.

Prima săptămână a fost grea, cu toate că acum privind în urmă, realizez cât de repede s-a acomodat. Eu am început să o pregătesc pentru momentul acesta cu multe luni în urmă, deci ea era foarte entuziasmată de ideea că începe grădinița, abia aștepta chiar.

Toate bune și frumoase, luni dimineața ne-am pregătit, am plecat bucuroase spre grădiniță. Ea neștiind încă aproape deloc limba germană, am convenit cu educatoarele să o luăm ușor cu acomodarea, să rămân cu ea la început, să vedem cum reacționează. Prima activitate pe care o au e un cerc de bună dimineața, cântă împreună vreo două cântecele, luni fiind prima zi pentru câțiva copii, le-au făcut lor urarea de bun venit, iar apoi au avut în jur de o oră libertatea să facă ce doresc, unii s-au dat pe tobogan, alții au construit lego, câteva fetițe au desenat, Amalia s-a dus să se joace cu bebelușii și cu bucătăria de jucărie. Văzând-o atât de entuziasmată i-am zis că eu plec până acasă la Elias și mă întorc peste o oră după ea. A fost de acord, am mers să-i zic educatoarei, mi-am luat rămas bun de la ea încă odată, mi-a făcut cu mâna, totul era okay. Dar când m-am întors, plângea.

Marți dimineața am mers direct cu gândul că rămân cu ea să se obișnuiască mai întâi cu locul, copiii, educatoarele. Așa că marți și miercuri am stat cu ea două ore și jumătate. Miercuri mi-au zis că de joi trebuie să o las din nou și singură, că evident la un moment dat trebuie să rămână singură. Mi s-a părut și mie ideea potrivită pentru că Amalia începea să se simtă în largul ei, participa la activități. Așa că miercuri după masă, acasă, i-am tot spus că mâine va rămâne fără mine la grădiniță, așa cum sunt și toți ceilalți copii, dar pe ea bineînțeles că n-o încânta ideea.

Joi a fost cel mai greu, a plâns când am plecat, dar s-a liniștit după câteva minute și când am mers să o iau, după o oră și jumătate se juca liniștită, dădea chiar semne că ar mai sta.

Vineri a plâns mai puțin de un minut și am lăsat-o două ore și jumătate singură.

Lunea următoare mă așteptam, atât eu cât și educatoarea, să plângă din nou, dat fiind că două zile a fost acasă, dar spre marea noastră surprindere n-a mai plâns deloc, m-a pupat, mi-a făcut cu mâna și a rămas program întreg ( 4 ore).

O chestie interesantă și comică, dar care cred că o ajută e povestea cu broscuța Maria care a început și ea grădinița. Într-una din diminețile din prima săptămână, vineri cred, i-am povestit pe drum înspre grădiniță povestea asta. Și anume că era o broscuță pe nume Maria care a împlinit 3 anișori și trebuia să meargă la grădiniță. Mama ei i-a spus că acolo e foarte frumos, sunt mulți copii și multe jucării, doar că mămicile nu pot să stea și ele, că dacă ar sta toate mămicile, broscuțele n-ar mai avea loc suficient de joacă. Broscuța noastră a plâns la început după mama ei și a rugat-o să stea cu ea, dar apoi și-a dat seama că îi place foarte mult la grădiniță și că mama ei vine în fiecare zi după ea și o iubește tare, tare și n-a mai plâns apoi deloc la grădiniță. Cred că a ajutat-o povestea asta, pentru că în ziua respectivă când s-a întâlnit seara cu Cristi i-a zis și lui de broscuță și de-atunci în fiecare seară la culcare ne cere să-i spunem povestea cu „broscuța care merge la grădi și plânge după mama ei și mama o iubește mult, mult“. 😊