Iubesc cafeaua.
Ador dimineţile în care mă trezesc înaintea copiilor chiar și cu jumătate de oră.
Cobor somnorosă la bucătărie, pun apa la fiert, iau cana mea preferată, mare, de culoarea mentei şi las să mă învăluie aburul parfumat de cafea ... mai iau doi, trei biscuiţi cu ciocolată sau noua descoperire, waffe cu dulceaţă şi merg să mă instalez pe canapea în sufragerie, gata să-ncep ziua aşa cum se cuvine :)